cumparaturi online sarbatori

Cumperi online? Trucuri pentru a economisi bani, mai ales de sarbatori

Cumparaturile online au devenit parte din viata ta. Toate lucrurile materiale pe care ti le doresti si pe care ti le permiti sunt la cateva clickuri distanta, iar in doua zile le primesti direct acasa. Ce poate fi mai convenabil de atat? Totusi, nu te lasa purtata de val, pentru ca s-ar putea sa te trezesti cu o gaura serioasa in buget. Iar daca mai este si perioada sarbatorilor, cand sigur, sigur vrei sa cumperi de toate, riscul de a cadea in mrejele shoppingului creste si mai mult.

Daca vrei sa economisesti bani cand iti faci cumparaturile de sarbatori online, ti-am pregatit un mic ghid cu trucuri salvatoare. Nu ca nu le-ai cunoaste si tu, dar un reminder este intotdeauna binevenit.

1. Fa-ti o lista de cumparaturi

Nu te baza prea mult pe capacitatea ta de a retine lucruri. Cel putin nu acum. Ai o tona de idei care iti trec prin cap si multe iti vin spontan, dupa care se ascund intr-un folder secret din creier si uiti definitiv de ele. Indicat ar fi sa-ti faci o lista cu lucrurile pe care vrei sa le cumperi de Craciun, cum ar fi cadouri pentru cei dragi, decoratiuni pentru brad si casa, haine pentru tine etc. De fiecare data cand te gandesti ca-ti trebuie ceva, noteaza-ti ideea.

Partea buna la o astfel de lista este ca o poti modifica treptat si poti elimina lucrurile care nu iti sunt necesare, dar care te-ar costa destul de mult. Fii isteata, selecteaza! In plus, te poate ajuta sa nu mai alergi in ajun de Craciun dupa cumparaturi si sa dai banii pe tot ce iti pica in mana. Panica si stresul te pot face sa cheltuiesti mai mult.

2. Gaseste un magazin online general

Acum ca ai lista in fata, gandeste-te la un magazin online in care ai putea gasi tot sau aproape tot ce te intereseaza, in loc sa cumperi cate un lucru sau doua din mai multe magazine virtuale. De ce? Pentru ca daca aduni toate cumparaturile intr-un cos si plasezi o singura comanda, platesti un singur transport sau, daca ai o comanda peste o anumita suma, poti chiar sa beneficiezi de transport gratuit. Este un gest mic, dar care te ajuta sa economisesti banuti.

3. Infraneaza-ti dorinta de a cumpara tot ce este la oferta

Pentru magazine, perioada sarbatorilor este mina de aur, in mare parte pentru ca multi cumparatori se lasa cuceriti de cuvinte precum: “oferta”, “reducere”, “cu 50% mai ieftin” etc. Daca vrei sa economisesti bani si sa cumperi istet de Craciun,  cumpara doar lucrurile care iti sunt cu adevarat necesare acum. Chiar ai nevoie de un nou televizor? Sau ai nevoie de el doar  pentru ca este in oferta de sarbatori si poarta caciula rosie de Mos? Cele mai multe magazine vor sa te faca sa crezi ca iti trebuie neaparat ceea ce vand, insa cel mai bine este sa analizezi oferta si sa ai grija de bugetul tau. Mai putin inseamna mai mult!

4. Nu lasa cumparaturile online pe ultima suta de metri

Tine cont de faptul ca perioada sarbatorilor este foarte aglomerata pentru toata lumea, inclusiv pentru firmele de curierat. Este bine sa plasezi comenzile online cu cel putin o saptamana inainte de Craciun, pentru a fi sigura ca primesti produsele la timp. Daca pui comanda in ultima clipa, sunt sanse mari ca hainele, cadourile pentru cei apropiati si toate celelalte lucruri pe care le asteptai cu nerabdare sa-ti ajunga dupa Craciun. Ce inseamna asta? Inseamna ca va trebui sa dai alti bani pe alte lucruri, pentru a le inlocui pe cele care nu ti-au ajuns.

5. Foloseste vouchere sau coduri de reducere

Unele magazine online ofera vouchere si coduri de reducere, iar daca se intampla sa fie chiar magazinul din care voiai sa cumperi, faci o afacere destul de buna si economisesti bani. Poate nu multi, dar la final vor conta.

6. Plateste la livrare

Daca vrei sa platesti cu cardul cumparaturile online facute in perioada sarbatorilor, mai gandeste-te o data. S-ar putea sa fii atat de vrajita de oferte, incat vei cheltui mai mult decat ti-ai propus initial. Ideal ar fi sa-ti stabilesti un buget pentru cumparaturi online si sa platesti cash la livrare. Astfel, sansele de a depasi bugetul scad.

Ce spui despre aceste trucuri utile pentru a face cumparaturi online in mod cumpatat si istet?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *